Cea mai importanta flota ISUZU pentru distributie

Cea mai importanta flota ISUZU pentru distributie
PRACTICOM
Cea mai importantă
flotă ISUZU pentru distribuţie

O cifră de afaceri de 5 milioane de euro, 100.000 de livrări, un parc de 120 de vehicule şi 230 de angajaţi. Sunt câteva dintre obiectivele pe care managementul Practicom le-a fixat pentru 2014. Iar primele luni din 2014 confirmă evoluţia propusă.

Practicom va încheia luna aprilie, potrivit directorului Ionel Cipere, cu un parc de 100 de vehicule comerciale şi 200 de angajaţi, compania ajungând să opereze cea mai importantă flotă de distribuţie ISUZU. „Ţinând cont de programul de investiţii, probabil vom deveni din acest an flota numărul 1 Isuzu pe România, dacă nu suntem deja. Avem, în prezent, peste 20 de unităţi ISUZU în flotă şi am ales să continuăm dezvoltarea parcului de distribuţie cu această marcă, ţinând cont de colaborarea foarte bună pe care o avem cu compania furnizoare.

Exploatăm autovehicule Isuzu de doi ani, iar rezultatele sunt pozitive. Este o marcă în care am investit încredere, iar încrederea ne-a fost răsplătită“, a menţionat Ionel Cipere


Sursa: Ziua Cargo - aprilie 2014
Stiri
Cea mai importanta flota ISUZU pentru distributie

Ionel Cipere, director Practicom: probabil vom deveni din acest an flota numărul 1 Isuzu pe România

detalii >>
La Multi Ani!

Echipa Mizar Motors S.R.L. ureaza tuturor clientilor și colaboratorilor săi La Mulți Ani și un An Nou Fericit, multă sănătate și îndeplinirea...

detalii >>